De câte ori mi se pune întrebarea „Tu pe ce nișă ești?”, rămân puțin în aer. Nu pentru că nu știu ce fac, ci pentru că răspunsul nu încape într-o propoziție scurtă. Lucrez în fotografie și videografie. Am început în zona de food & beverage, care m-a atras prin detalii, ritm și posibilitatea de a transforma un produs banal într-o imagine memorabilă. Apoi au apărut și alte proiecte. Comerciale, de produs, unele tehnice, altele aproape poetice. Am lucrat în spații controlate, dar și în contexte imprevizibile, unde am fost nevoit să mă adaptez din mers.

Uneori mă gândesc cum ar fi să aleg o singură direcție. Să devin omul de food sau omul de imagine de produs. Să am un portofoliu clar, curat, bine poziționat. Să fie ușor pentru clienți să înțeleagă ce fac, unde mă situez, ce pot livra. Specializarea vine cu acest confort: claritate, vizibilitate, o poziție mai ușor de definit și de recomandat. Dar ce faci când îți place să schimbi registrul? Când îți iei energie din explorare și din ieșirea din tipare? Când simți că, dacă îți pui singur limite prea devreme, riști să ratezi tocmai bucuria experimentului?

Am avut proiecte în care m-am simțit în zona mea de control și da, a fost reconfortant. Dar am avut și proiecte care m-au scos complet din filmul meu și, paradoxal, fix acolo am învățat cel mai mult. Diversificarea, oricât de haotică ar părea uneori, îți antrenează ochiul, gândirea, stilul. Te pune în contexte în care înveți să comunici altfel, să lucrezi altfel, să vezi altfel. Dar vine și cu neajunsuri. Nu e ușor să îți construiești o imagine clară, coerentă, când faci mai multe lucruri. Portofoliile devin greu de comprimat într-un pitch rapid. Întrebarea „Cu ce te ocupi?” începe să sune ca o provocare, nu ca o simplă curiozitate.

Poate că întrebarea nu e mereu despre alegerea clară între nișă sau diversificare, ci despre a înțelege ce câștigi și ce riști în fiecare scenariu. Recunosc că, punându-mi destul de des această întrebare și având timp să reflectez între proiecte, am ajuns la un moment dat să fac o listă simplă. O listă cu lucrurile care m-ar atrage să mă concentrez pe o singură direcție și cu cele care mă țin deschis spre mai multe.

Lucruri care mă atrag la ideea de a lucra pe o nișă:

  • Devii mai ușor de recomandat, lumea știe exact pentru ce să te caute
  • Portofoliul e mai clar și mai ușor de poziționat
  • Poți deveni mai eficient în procesul de lucru, pentru că repeți și îmbunătățești
  • Ai șansa să aprofundezi vizual și conceptual un singur univers, cu toate nuanțele lui
  • Te consolidezi ca „specialist” într-o zonă, ceea ce poate inspira mai multă încredere

Ce mă reține uneori să fac asta:

  • Apare riscul de rutină și de plafonare creativă
  • Ai mai puțin loc pentru surprize și întâmplări care pot aduce perspective noi
  • Poate deveni obositor să faci același tip de proiect la nesfârșit, chiar dacă îl faci bine
  • Te închizi în cercuri profesionale limitate, iar conexiunile noi devin mai rare

Ce îmi place la ideea de a rămâne deschis și versatil:

  • Fiecare proiect vine cu o provocare diferită, ceea ce menține lucrurile vii
  • Îți construiești o gamă de abilități mai largă, pe care o poți adapta în contexte noi
  • Descoperi lucruri despre tine în medii în care nu te-ai fi gândit că te vei regăsi
  • Creativitatea e mai stimulată când ești scos din zona de confort

Dar și aici sunt câteva puncte complicate:

  • Poate deveni greu să spui clar „ce faci” fără să pară că faci „de toate”
  • Rişti să fii perceput ca fiind „bun la multe, dar nu excelent în ceva anume”
  • E mai greu să construiești o identitate vizuală unitară
  • Îți poate lua mai mult timp să câștigi încrederea unui client care caută un specialist

Am ținut lista asta o vreme în telefon și, din când în când, o mai actualizez. Nu pentru că aș vrea să ajung la o concluzie definitivă, ci pentru că mi se pare sănătos să mă întreb periodic unde sunt, ce mă atrage și ce simt că se schimbă.

 

Poate că, până la urmă, nu e vorba de o alegere absolută. Poate că nu e nevoie să te decizi definitiv. Poate că există momente în care e benefic să mergi adânc într-un singur tip de proiect și altele în care e vital să ieși din zona aia și să respiri alt aer. Eu nu știu dacă sunt nișat sau generalist. Știu doar că încă îmi place să schimb ritmul. Să mă adaptez. Să învăț. Să rămân deschis. Și poate că asta e, de fapt, nișa mea acum: flexibilitatea.